Facebook

 

 

SCURTĂ MONOGRAFIE SENTIMENTALĂ

 

 

Oamenii nu pot exista fără istorie, iar istoria unei comunităţi se desprinde şi din imaginea şcolii, acel loc binecuvântat, ce deschide porţile copiilor spre cunoaştere şi le formează personalităţile.

 

Încercarea de elaborare a unei scurte monografii a şcolii noastre, astăzi, Alexandru Odobescu, este un pas modest spre a surprinde eforturile şi profesionalismul înaintaşilor noştri, un simbol al recunoştinţei muncii lor.

 

Au mai existat preocupări ale locuitorilor comunei noastre de a-şi cunoaşte trecutul şi integrarea în zonă, mai ales îndemnaţi de cadrul natural feeric ce a fascinat pe artişti de seamă ai picturii româneşti ( Ştefan Luchian, în lucrarea „Salciile de la Chiajna”).

Promotorii au fost figuri locale care au contribuit la instruirea oamenilor precum învăţătorul Constantin Sârbu şi preotul D. Ştefănescu. Deşi proveneau din regiuni diferite ale ţării s-au simţit atraşi de farmecul locului şi de locuitorii săi, şi au reuşit să conducă vreme de aproape jumătate de secol destinele culturale şi spirituale ale comunei, confundându-se cu idealurile oamenilor din zonă.

De la ei au rămas primele sistematizări ale materialului cules cât şi primele încercări de păstrare a tradiţiei locale.

Deci, istoria unei comunităţi se scrie şi în istoria şcolii şi este de datoria noastra să arătăm generaţiilor de astăzi eforturile predecesorilor noştrii.

În paginile ei rememorăm fapte, întâmplări sau evenimente din viaţa şcolii cărora timpul nu le-a alterat sensurile şi peste ani, imaginile proiectate pe ecranul memoriei recompun existenţa unui spaşiu de suflet.

În Câmpia Munteniei la apus de Municipiul Bucureşti, în interiorul liniei de Centură ce înconjoară capitala ţării este situată comuna Chiajna, compusă din punct de vedere administrativ, din satele Chiajna, Dudu, Roşu.

 

ŞCOALA CHIAJNA – UN RAI PE CALE DE RECONSTRUCŢIE

 

Comuna este situată în apropierea unor căi de comunicaţie naţionala şi internaţională, atât rutiere cât şi feroviare, învecinându-se astfel la nord: oraşul Chitila şi Municipiul Bucureşti - cartierul Crângaşi. La vest există magistralele feroviare Bucureşti Giurgiu (construită în 1869) şi Bucureşti - Timişoara (1944) precum şi cu Comuna Dragomireşti Vale. La sud se învecinează cu autostrada Bucureşti – Piteşti prima cale de comunicaţie care face legătura între sudul şi vestul ţarii, construită în jurul anilor 1970.

Prin aşezarea sa geografică în Câmpia Bucureştiului, la vest de capitala ţării, beneficiază de avantajele ce le oferă terenul neted de câmpie şi luncă. Această poziţie, precum şi accesul direct la importante căi de comunicaţie sunt factori cu insemnat rol în geneza şi dezvoltarea localităţii.

Documentele scrise care s-au pastrat, tradiţia orală precum şi cercetările în siturile arheologice, ne vorbesc toate despre un vechi sat românesc întemeiat pe malul drept al Dâmboviţei, la intrarea râului în Bucureşti.

Se afirmă, fără atestări ştiinţifice, că localitatea este legată de faimoasa Doamna Chiajna, fiică, soţie şi mamă de domnitori români. Documente cu mai mare iz de credibilitate amintesc de faimoasa ţarină a Rusiei, Ecaterina cea Mare, care ar fi impus Ţării Româneşti şi Bucureştiului să dezvolte în jurul capitalei aşezăminte cu mari grădini de legume pentru aprovizionarea acesteia. Ele au fost patru la numar: Chiajna, Dobroieşti, Dudeşti si Popeşti Leordeni.

Se mai ştie că grădinarii erau bulgari. În zona Chiajna au fost aşezaţi mai întâi pe moşia Boja (actualmente numită Prelungirea Ghencea). Un incendiu devastator i-a silit pe bulgarii de acolo să se mute la Chiajna, în jurul anilor 1787. Ei veneau dintr-un sat bulgaresc numit Cernavoda şi unul sârbesc numit Strecleni. Cert este că numele lor sunt bogat răspândite în Chiajna şi astăzi: Ţone, Velicu, Slave, Nenciu, Pipercu, Minea, Cherciu etc. Există însă şi patronimice cu rezonanţă turcească: Popazu, Earamazu, Uzum şi foarte răspândit Şoglu.

De la cei din Cernavoda a rămas şi numele celei mai întinse grădini (93ha) numită „Cernăodină”, o grădină ca în Rai care a rezistat până în 1962, în momentul colectivizării.

Documentele cu caracter oficial, din 1875, păstrate la Arhivele Statului atestă modul de alcătuire a fostei comune rurale Chiajna din Judeţul Ilfov: Comuna Chiajna satul cu acelaşi nume, plus satele Dudu, Rudeni şi Giuleşti-Sârbi. Actualul sat component Roşu, a fost până după al II-lea război mondial separat de Chiajna. Aceasta era comuna Roşu şi cuprindea satele Boja, Crângaşi şi Catanele (pendinte acum de Chitila, fiindcă pe vremuri, „Madame Luther” moştenitoarea fabricantului neamţ de bere îşi înzestrase „salariaţii rromi” de pe moşia ei din Roşu cu terenuri şi case în acea zonă).

În 1875 comuna Chiajna număra vreo 2000 de suflete şi cam tot atâtea hectare de teren, în mare parte arabil, restul fiind constituit din păşuni pentru vite mari.

Conform unor estimări pe deplin credibile în 1899 în România, 84% din populaţia rurală era analfabetă. Cert este că în satul Chiajna conform unui act şcolar din 1867 aflat în muzeul şcolii se făceau eforturi de trecere de la alfabetul chirilic la cel latin moment important în învăţământul românesc.

Conform Dicţionarului Geografic al României (1899), în anul 1885 satul Chiajna avea „una şcoală mixtă frecventată de 13 elevi si eleve, cu întreţinerea căreia statul şi comuna cheltuiesc 1705. Localul se află în rele condiţiuni.”

 

În timpul ministeriatului şi al reformei învăţământului din timpul lui Spiru Haret s-au construit în Chiajna două şcoli la câţiva ani una după alta. Prima datează din 1902 şi avea arhitectura clasică cunoscută în toate satele româneşti. Şcolarii proveneau din cele patru sate componente şi învăţau într-o cămăruţă de lângă primărie, cam pe acelaşi amplasament cu fosta primărie, în faţa bisericii. După primul război mondial se construieşte încă o clădire existentă şi azi şi unde funcţionează serviciul de poştă local. O clădire în acelaşi stil, adică un hol pe centrul şcolii, două săli mari de clasă şi un birou în capătul holului. Începând din aceeaşi perioadă şcoala era slujită de soţii Sârbu, el fiind şi director, ea prima chiejneancă cu şcoala normală absolvită. Apar şcoli primare şi în Rudeni, Giuleşti Sârbi şi Dudu. Cea din Rudeni există şi astazi fiind arondată oraşului Chitila, cea din Dudu a fost desfiinţată în 1960.

 

În anii 1950, şcoala generală Chiajna se dezvoltă rapid, elevii învăţau în patru corpuri de clădire, fiecare an şcolar avea câte 2 clase. Exista o cancelarie cu 8 învăţători, 10 profesori conduşi din 1954 de directorul Nicolae Sitaru. Tot acum au predat la Chiajna profesori de mare valoare, cei mai mulţi uşor „ascunşi” de ochii stapânirii căci ocupaseră funcţii importante: inspector şcolar precum domnul Iancu Stancu sau Alexandru Poteraşu, profesori universitari precum domnul Dobre sau domnul Alexandru Ştefănescu, ambii provenind din familii de moşieri.

  

În 1962 a fost numit director profesor de matematică, Nicolae Ştefănescu, cu doctorat luat în America, care a ieşit la pensie ca director al Liceului I.L. Caragiale. Şcoala avea acum teren de sport şi lot şcolar modern, primul prin meritul profesorului Ionel Velicu – alt cadru didactic provenit din Chiajna – al doilea, prin pasiunea fostului director Nicolae Sitaru.

 

În 1962 a fost dată în folosinţă actuala şcoală cu 8 săli de clasă, un laborator de chimie-biologie, secretariat, cancelarie şi bibliotecă.

După introducerea învăţământului de 10 ani s-a simţit nevoia extinderii cu încă 6 săli de clasă, centrală termică, atelier şcolar, (ultimile două transformându-se în sală de sport în 1998), motiv pentru care  în 1977 s-a mai adăugat un corp de clădire căci se ajunsese la câte patru clase pe an şcolar.

În 1980 în şcoală s-a introdus şi încălzire centrală, abandonată între timp din cauza lipsei de combustibil lichid, pentru ca după 2000 să functioneze pe bază de gaze naturale.

Elemente de arhivă şcolară datează din 1908. În anul şcolar 1945-1946 şcoala era frecventată de 384 elevi din care 248 la ciclul primar, 136 la cilclul secundar, 198 baieţi şi 186 fete.

În 1959 numarul elevilor înscrişi era de 525 în 17 clase cu 8 diriginţi, 16 profesori, 6 învăţători titulari.

În cursul anilor 1965-1966 numărul elevilor a atins 729 din care 338 la cursul primar şi 338 la cursul secundar.

În 1978-1979 numarul elevilor era de 692 din care 349 la cursul primar şi 343 la cursul secundar.

În perioada anilor 1981-1991 când funcţiona unitatea şcolară cu clasele I – X, numărul elevilor a fost de 982.

Din 1992 până în prezent numărul elevilor a scăzut la 364, conform reprezentării grafice de mai jos:

 În 1983 funcţionau la Şcoala Generală nr.159 Chiajna, 42 de cadre didactice cu peste 800 de elevi de la clasa I la clasa a X-a.

În ceea ce priveşte numele dat unităţii şcolare s-a ţinut cont şi de organizarea administrativ teritorială din 1950,1968,1981 etc. Astfel în perioada 1950-2001 s-a numit Şcoala Generală nr.159, apoi între 2001-2005 Şcoala nr.1 Chiajna, iar din 2005 şi în prezent Şcoala cu clasele I – VIII „Alexandru Odobescu” Chiajna.

Deceniile 7 şi 8 (director Maria Nicolaescu) au cunoscut şi cele mai bune generaţii de elevi care au urmat studii superioare.

Dacă în 1958 au mers la liceu doar 2 absolvenţi iar în 1959 doar 4 în 1977 a mers o clasă întreagă. Şi a mai apărut un fenomen îmbucurător: cum majoritatea învăţătoarelor şi a profesorilor sunt localnici s-a transmis tradiţia astfel că unele cadre didactice de azi au fost elevii veteranilor şcolii, dacă nu chiar copiii lor.

Majoritatea cadrelor didactice aveau studii de specialitate, fie şcoala normală fie facultate. Toate şi-au dat examenele de definitivat sau gradul II ori gradul I în termen.

Din rapoartele inspecţiilor şcolare s-a constatat buna pregătire a elevilor, evident şi a profesorilor şi asta s-a întâmplat de-a lungul a mai multe decenii, de când există registrul de inspecţii şcolare.

Principalele evenimente istorice au lăsat urmări asupra şcolii noaste: în martie 1953 la moartea lui Stalin doi elevi din clasa a VII-a au rupt steagul în bernă şi au fost codamnaţi sau după cutremurul din 1977 când toţi elevii şi părinţii lor impreună cu cadrele didactice au participat la reconstrucţia şcolii.

Inundaţia din 1975 a găsit şcoala Chiajna pe câmp la muncile agricole, activitate general obligatorie în timpul regimului comunist.

În relaţia cu comunitatea locală, ca orice şcoală românească, evoluţia a fost sinuoasă, după capriciile epocii sau ale secretarului PCR. Însă, începând din 1996, odată cu alegerea lui Mircea Minea, actualul primar, un împătimit al şcolii, fost elev al câtorva dintre actualii profesori, Şcoala Chiajna a cunoscut o modernizare a infrastructurii care acum 12 ani a uimit, inclusiv pe oamenii politici de prim rang, ministrul învăţământului si chiar primul-ministru. Fără să mai adăugăm elogiile apărute în mass-media.

De-a lungul anilor şcoala a beneficiat de un corp de profesori de excepţie, de o competenţă rară şi de directori desăvârşiţi, precum Constantin Sârbu (1922-1956), Nicolae Sitaru (1956-1960), erou pe frontul anticomunist, căpitan de artilerie, Sărbu Teodora (1960-1963), Ştefănescu Vasile (1963-1968), doctor în matematică, ulterior, directorul Colegiului Naţional „I.L. Caragiale”, Nicolaescu Maria (1968-1982), Caraiman Coca (1982-1983), Petrescu Constantin (1983-1986), Ilisie Gabriela (1986-1988), Milea Cristian (1988-1989), Andrei Ion (1989-1996), Fojică Mariana (1996 până în prezent).

Aceşti dascăli au reuşit să strângă în jurul lor un cerc de oameni competenţi care, într-adevăr au făcut ca din Chiajna să pornească generaţii de vârf, nemaiîntâlnite până atunci. Nu putem să nu menţionam pe Elena Ştefănescu, fiica preotului Dincuşor Ştefănescu, o poliglotă, cunoscătoare a 7 limbi străine şi o profesoară desăvârşită, fostul procuror general al României, Alexandru Ţuculeanu, actualul deputat Bogdan Cantaragiu şi unicul scriitor care apare în Istoria literaturii lui G. Călinescu, fost administrator al şcolii, mort în 1943 la Cotul Domnului, Ştefan Stoian, autorul romanului „Hotel Maidan”, sau Daniel Ruse, redactor şef la Radio România Actualităţi, Liliana Ruse senior editor la ziarul „Gândul”, Petrescu Constantin – directorul ziarului „Tribuna Învăţământului” (1999-2000).

Nu mai e cazul să menţionăm inginerii, profesorii, medicii sau avocaţii.

Pentru toţi chiejnenii simbolurile şcolii au rămas Ionel Velicu şi Nicolae Sitaru, care, datorită pasiunii sale deosebite pentru natură, a transformat lotul şcolar într-o grădină botanică în miniatură. În ceea ce-l priveşte, Ionel Velicu, prin disciplina impusă şcolarilor şi pasiunea pentru fotbal, a pus bazele actualului Stadion Concordia, astfel fostul GAC Chiajna a devenit o echipă de Liga a II-a, sub preşedintia domnului primar Mircea Minea.

Simbol al şcolii noastre este şi domnul profesor Petrescu Constantin, poet, prozator, publicist şi pictor, cunoscut atât la Uniunea Artiştilor Plastici cât şi la Casa Scriitorilor.

Degeratu Cristian profesor de istorie s-a remarcat prin amenajarea muzeului local. O parte din materialul expus provine din cercetările arheologice proprii efectuate pe cuprinsul satului Chiajna (în nord-est, pe platoul numit „La Fermă”), a descoperit zeci de obiecte de ceramică şi silexuri, monede antice greceşti.

Astăzi, cadrele didactice, decise sa-şi asume riscul nobil al culturii autentice, dau dovada unei înalte competenţe profesionale în accesibilizarea conţinuturilor ştiinţifice şi transpunerea acestora în conţinuturi şcolare prevazute de Curriculum Naţional.

Cele 24 de cadre didactice, învăţători, institutori, profesori, permanent preocupate de cultivarea sentimentului de satisfactie în rândul elevilor, împletesc cu măiestrie entuziasmul şi optimismul, inţelepciunea şi realismul.

Continuarea studiilor de formare, specializarea în cadrul masteratelor, editarea de auxiliare didactice, ghiduri, reprezintă preocupări şi responsabilităţi asumate prin care colectivul de cadre didactice de la Scoala „Alexandru Odobescu” Chiajna se autodefineşte ca reformat.

Ca în întreaga şcoală românească, atât dascălii cât şi elevii urmăresc atingerea unor standarde înalte de performanţă stabilite la nivelul şcolii şi creşterea de la un an la altul a procentului de promovabilitate în rândul elevilor.

Şcoala noastră pune un accent deosebit pe creativitate, flexibilitate şi dinamism, având uşile deschise pentru toţi cei care au nevoie de educaţie. Şcoala „Alexandru Odobescu” modelează dominantele personalităţii umane în parteneriat cu comunitatea locala, condusă de domnul primar Mircea Minea, un adevărat prieten al şcolii, cu I.S.J. Ilfov condus cu maiestrie şi competenţă de domnul inspector general Ion Cornaciu, căutând să satisfacă nevoia fiecărui elev de a se simţi competent şi autonom.

Începând cu anul şcolar 2006/2007 am introdus la ciclul primar programul suplimentar arta – coregrafie. În procesul de educaţie estetico-artistică dansul joacă un rol important datorită faptului că este o artă complexă care îmbină muzica, artele plastice, cultura fizică. Arta a ocupat şi ocupă un loc important în viaţa omului indiferent de profesiune, educaţie, vârstă, ea are menirea să trezească în om simţul pentru frumos.

Şcoala înseamnă atât pentru locuitorii comunei noastre cât şi pentru cadrele didactice incursiune în trecut asumarea prezentului şi garanţia viitorului.

  Joomla free themes